Pachet 5 carti - Liviu Rebreanu

Pachetul contine 5 carti scrise de Liviu Rebreanu: \n • Adam si Eva (288 pagini) \n • Ion (448 pagini) \n • Nuvele, schite si povestiri (248 pagini) \n • Padurea spanzuratilor (264 pagini) \n • Rascoala (440 pagini) \n \n Adam si Eva \n Romanul de dragoste Adam si Eva, scris de Liviu Rebreanu in anul 1925, are ca tema principala credinta in reincarnare. Toma Novac trece prin sapte vieti (pastor in India, guvernator in Egipt, scrib in Babilon, cavaler roman in Roma, calugar in Germania medievala, medic in Franta Revolutiei Franceze, profesor universitar la Bucuresti), in care se indragosteste de sapte femei diferite: Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne si Ileana. \n Ion \n Vremea se dezmortea. Iarna, istovita ca o baba rautacioasa, se zgarcea mereu, simtind apropierea primaverii din ce in ce mai dezmierdatoare. Haina de zapada se zdrentuia, dezvelind trupul negru al campurilor... Ion de-abia asteptase zilele acestea. Acum, stapan al tuturor pamanturilor, ravnea sa le vaza, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase. Ascunse sub troienele de omat, degeaba le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare... Iesi singur, cu mana goala, in straie de sarbatoare, intr-o luni. Sui drept in Lunci, unde era porumbistea cea mai mare si mai buna, pe spinarea dealului... Cu cat se apropia, cu atat vedea mai bine cum s-a dezbracat de zapada locul, ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa, aratandu-si corpul gol, ispititor... Sufletul ii era patruns de fericire. Parca nu mai ravnea nimic si nici nu mai era nimic in lume in afara de fericirea lui. Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul... Si tot era al lui, numai al lui acum... Se opri in mijlocul delnitei. Lutul negru, lipicios, ii tintuia picioarele, ingreunandu-le, atragandu-l ca bratele unei iubite patimase. Ii radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa crampoteasca in sarutari; intinse mainile spre brazdele drepte, zgarunturoase si umede. Mirosul acru, proaspat si roditor ii aprindea sangele. Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasesera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu-si palmele. \n \n Nuvele, schite si povestiri \n Pe cararea din porumbiste, Saveta alearga ca o smintita spre iaz. Tarana scartaie dureros sub lapaitul picioarelor ei desculte. In buruieni, licuricii sclipesc ca niste punctulite verzi, ca niste ochi vrajmasi, infuriati... Si raul mugeste infricosator in bezna noptii. Un vant rece, umed, invaltoreste luciul otelos. Zbarciturile argintite se leagana, se incurca si se sparg. O mogaldeata ciudata se zvarcoleste in apa cateva clipe, facand-o sa bolboceasca. Valurile nemiloase o inhata repede si o arunca pe iaz la vale, in mijlocul vartejului spumos si alb ca laptele strecurat. Vartejurile o leagana, o apasa la fund, apoi iar o scot, o zvarl la mal si o acopera cu nisip marunt ca panza zabranicului. Luna zambeste ca un om nepasator si se ascunde la spatele unui nour negru ca jalea... (Liviu Rebreanu - Ofilire) \n Padurea spanzuratilor \n Cand deschise iar ochii, se pomeni langa stalp. Mana dreapta atinse intamplator lemnul rece si umed ca pielea de sarpe. Se scarbi si incepu sa-si stearga umezeala pe dunga pantalonului. In timpul acesta insa isi plimba linistit privirea peste multimea de fete ciudate si necunoscute, parca nici n-ar fi fost omenesti, care se ascundeau sub casti latarete, in lumina facliilor fumuroase. Mirosul de rasina arsa ii gadila narile si fumul il supara fiindca-i intuneca vederea. Pleca putin capul si, aproape de picioare, vazu pamantul deschis ca o rana urata, galbuie. Groapa nu parea adanca si lutul era azvarlit numai in dreapta, alcatuind o movila, pe care statea pretorul, inaltandu-se deasupra tuturor, ca cum el ar fi trebuit in stanga, la marginea gropii, un cosciug de brad, gol, descoperit... Capacul, cu o cruce neagra la mijloc, zacea alaturi de o cruce mare de lemn, pe care scria, cu slove strambe: Apostol Bologa... Numele i se parea strain si se intreba aproape suparat: „Oare cine sa fie Apostol Bologa?” \n Rascoala \n Toata noaptea spre sambata cerul Amarei fu insangerat de jocul flacarilor ce mistuiau castelul Iuga. Multimea de tarani, furioasa si galagioasa, nu se dadea deloc dusa, parca si-ar fi pierdut somnul. Chiotele unei bucurii naprasnice inabuseau trosniturile focului. In lumina rosie, oamenii viermuiau ca niste umbre fara odihna, cu glasuri aspre, harbauite, care se topeau intr-un zgomot straniu, izbucnit parca din rarunchii pamantului... Tarziu, dupa miezul noptii, acoperisul cu capriorii arsi se prabusi peste tavanul etajului. Un nour urias de scantei rabufni brusc si se imprastie in vazduhul rosu, urmat de un card de flacari proaspete, desprinse din mormanul de jaratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comanda suprema, un urlet prelung de multumire. Apoi, ca si cand numai acest semn de izbanda deplina l-ar mai fi asteptat, taranii se risipira incetul cu incetul. Doar cativa se incapatanara a ramane, de teama sa nu se mai intample ceva si ei sa lipseasca. Astfel, inspre ziua, curtea se mai linisti de oameni si focul insusi ardea mai potolit si satul, cu palpairi somnoroase.