Ciclul Bildungsroman culmineaza cu prima carte eliadesca subintitulata „roman”, Maitreyi. Poveste de dragoste, ea este, de fapt, un roman al formarii doar la modul „indirect”, ca roman al unei initieri. Prin adolescenta Maitreyi, Allan se initiaza in spiritualitatea indiana. [...] Reconstituita, ca in Adolphe, veritabil model al romanului psihologic modern, sub forma de povestire de catre una din „partile” angajate de ea, cea masculina, istoria sentimentala e „visul unei nopti de vara” petrecut aievea, incadrat in viata reala (cu specific indian). Dar Maitreyi devine si un roman initiatic. Iubirea istorisita in el nu-i o iubire ca altele, pentru ca eroina romanului nu este o indianca oarecare. Nu e nici macar Indianca, daca prin aceasta se intelege un tip exotic. Mai precis, fiica inginerului Narendra Sen nu este indianca pur si simplu stranie prin exotism, ci o femeie in care se afla concentrata (pentru Allan) spiritualitatea subconstientului. Pentru cunoscatorii mitologiei indice, insusi numele ei este un indiciu in acest sens, reproducandu-l pe acela al sotiei unui intelept din Upanisade. Incarnare a feminitatii care isi depaseste conditia, nazuind la cunoasterea adevarului cosmic. Cu Maitreyi, prin Maitreyi, europeanul patrunde in sufletul indic. Descopera acest suflet pe masura ce i se dezvaluie sufletul iubitei, care il rezuma pe al umanitatii hinduse. Maitreyi e ultimul roman al lui Eliade in stil autentic. Toate cele urmatoare sunt scrise la persoana a treia si niciunul nu include fragmente de jurnal. Sufeream cumplit. Sufeream cu atat mai mult cu cat intelegeam ca, odata cu Maitreyi, pierdusem India intreaga. Tot ce mi se intamplase pornise din dorinta mea de a ma identifica cu India, de a deveni cu adevarat „indian”. Dupa ce citisem scrisoarea lui Dasgupta, stiam ca nu voi fi iertat asa de curand. Aceasta Indie, pe care incepusem s-o cunosc, la care visasem si pe care atata o iubisem, imi era definitiv interzisa. Nu voi putea niciodata dobandi o identitate indiana. Speranta noastra, a mea si a lui Maitreyi, ca ne-am fi putut casatori, se urzise dintr-o iluzie. Invatasem destula filozofie indiana ca sa stiu cat e de greu sa te eliberezi de iluzii, sa te trezesti din vis. In putinele clipe de completa luciditate, imi dadeam foarte bine seama ca fusesem fermecat de propriile mele naluciri. Ma lasasem legat si fermecat de miraje si nu aveam altceva de facut decat sa sfasii panza tesuta de maya si sa redevin liber, senin, invulnerabil. -
Mircea Eliade, Memorii 1907-1960
