Pielea mea raceste lumea - Carmen Florea

pielea mea raceste lumea s-a materializat din dorinta de a explora din mai multe unghiuri, prin intermediul poeziei, criza ecologica actuala. Structura cartii, organizata pe sectiuni conceptuale: Cimitirul perceptiv, Cronici industriale & antropocen, Seva. Pielea. Memoria si Etica & ierarhii ale suferintei, reuneste voci poetice contemporane care abordeaza teme acute, pozitionand poezia la intersectia dintre ecologie si realitatea contemporana: de la confruntarea directa cu noua natura a Antropocenului (poluarea cu plastic, betonul urban, deseurile) (microorganisme de plastic inghitite zilnic sau intre 30 si 100 de tone de gunoi intr-o viata) la fenomenele sociale si emotionale derivate din criza. Textele surprind nu doar dezastrul fizic al defrisarilor (Padurea interzisa), ci si efectele psihologice ale schimbarilor climatice, anxietatea ecologica si alienarea indusa de supra-informare si doomscrolling. Prin juxtapunerea lumii naturale cu cea artificiala si tehnologizata (cu referinte la AI, chat gpt si dependenta de ecrane), poemele din antologie investigheaza mecanismele prin care omul se detaseaza de mediul organic, ajungand sa medieze chiar si perceptia naturii prin algoritmi. Sper ca volumul sa fie receptat si ca manifest al constientizarii acestor probleme si sa invite la o reevaluare a raportului fiecaruia dintre noi cu mediul in fata acestor provocari esentiale. - Carmen Florea La rascrucea dintre proiect utopic si luciditate angoasata, speranta si anxietate, eco-poezia antreneaza nume diverse si tonalitati diferite, febrile, apocaliptice, angajate abecdoticului conotat social sau politic-vitriolante, intr-o meditatie ghidata de limitele, ca si de urgentele lumii vii. Dincolo de metamorfozele vocilor rostitoare, poemele din volumul de fata impartasesc o viziune comuna asupra modului in care valorificam relatia cu mediul, renegociind, implicit, granitele egoismului si individuatiei. Autorii si autoarele antologate propun discursuri al caror pretext ecologic devine punct de plecare in reflectia asupra conditiei umane, in ipostazele ei proteice, contradictorii, prinse intre degradare si regenerare. Daca totul incepe cu tine, pielea, cel mai mare si, paradoxal, cel mai putin dilematic organ, contine raspunsurile de baza la iminenta unei catastrofe, ale carei consecinte nu sunt niciodata doar materiale. - Olga Stefan Stii ca natura nu exista in sine. Nimic nu este mai indiferent unui peisaj decat sa ii spui ca e peisaj. Ca plonjezi in mitologia antica a legaturii dintre elemente si zei, ori in aventura medievala a adapostului natural in fata conditiilor potrivnice ori in vertijul psihologic pus de romantici pe seama descrierilor, toate par jucarii academice pe langa senzatia reala. Desigur, un pic plictisitoare senzatie, cum nu ma satur sa explic in selectiile citEsti, in diferenta dintre padurile cutreierate in amintire de Eminescu si cele reale, la prezent,dar totusi reala. In acelasi timp, miza ecologica schimba definitia naturii in poezie. Si in aceasta antologie ai 22 de abordari care iti propun tot atatea reformulari ale relatiei cu (ceea ce la scoala s-ar numi) „tema”. Cele patru secvente in care se aseaza interventiile poetice asupra mediului, Cimitirul perceptiv, Cronici industriale & Antropocen, Seva. Pielea. Memoria si Etica & Ierarhii ale suferintei, iti dau ocazia sa iti organizezi propriile iesiri din ceea ce trebuia sa inveti in materie de literatura. Si relatia esentiala devine de la text la text pronuntia. Ritmul in care te recunosti, imaginea prin care regasesti fluxul unei zile in afara betoanelor de zi cu zi. - Razvan Tupa \n \n Colectiv de autori: André Ferenc, Catalina Balan, Ramona Boldizsar, Elena Boldor, Lena Chilari, Teodora Coman, Andrei Dósa, Florin Dumitrescu, Diana Geacar, Emanuel Guralivu, Emanuela Ignatoiu-Sora, Alexandru-Codrut Ivascu, Alex Manta, Catalina Matei, Vlad Musat, Radu Nitescu, Bogdan-Alexandru Petcu, Ioana Podeanu, Angelica Stan, Diana Maria-Talida, Mihók Tamás, Ioana Vintila.