Pomul cu vrabii - Katia Nanu

Cu talent jurnalistic si prozistic, Katia Nanu face o carte in linie confesiva, fixata intre evocare si faptul clocvial, totul structurat in secvente, scurte povestiri care puncteaza reperele vietii ei. Persoane si evenimente ale ultimelor decenii, carti, preocupari generale si unanim cunoscute sunt mixate cu fapte din biografia personala, rememorari, secvente, fotografii, concentrate toate pe criza timpului si a imbatranirii, intr-o societate care evolueaza si ea, aducand in prim-plan observatiile unui povestitor atent, pe alocuri critic, neputincios in fata schimbarilor si a conditiei de simpla „vrabie” dintr-un grup cu legi labile. - Doina Rusti Exista in scrisul Katiei Nanu o foame de adevar care nu se multumeste cu suprafata cronicii, ci sapa adanc, pana la radacina unde „amintirile se adulmeca unele pe altele”. Jurnalista cu ochi de soim si poeta cu suflet de catifea, autoarea transforma realitatea ruginita a ultimelor decenii intr-un adapost viu pentru fragilitate. Pomul cu vrabii este metafora noastra colectiva: un „pom cumsecade”, in care ne inghesuim cu totii - cu traumele de la Cernobil, cu larma anilor ‘90, cu singuratatea de pe Messenger si cu spaimele pandemice. Cartea este un strigat scurt impotriva uitarii, o dovada ca prezentul, desi discontinuu si adesea nedrept, ramane singurul spatiu in care ne putem ciripi trairea. O carte ca un pom in care, daca faci liniste, iti poti auzi propria bataie de inima. - Florina Zaharia Ca in versul acela al Anei Blandiana, „Ar trebui sa ne nastem batrani”, sau ca in filmul cu Brad Pitt, The Curious Case of Benjamin Button, cartea Katiei Nanu este un jurnal de-a-ndaratelea, de la senectute la copilarie. Dar daca e sa cauti lumina si ea se afla in trecut, acest parcurs este cat se poate de necesar. Katia Nanu este scriitoare prin excelenta. Se vede ca are obisnuinta scrisului, ca toata viata a trait prin scris, din scris si pentru scris. Micropovestirile ei din Pomul cu vrabii sunt flash-uri de viata traite ori inchipuite, gandite ori auzite, in care putem recunoaste placerea amanuntului semnificativ in tot ce observa si spune, dar si poeta care da forma vasului si il lipeste pe dinafara, atat cat sa nu se prelinga apa din el, apoi il picteaza cu pomi si vrabii din care tasneste viata. - Violeta Ionescu