In jurul unui ax care leaga strins contingenta (inclusiv cea biografica, de nu mai ales ea) de transcendent se invirt toate volumele lui
Gellu Dorian. Nici Resemnarile de acum nu slabesc aceasta legatura, macar ca traseele lor elegiace par a se infunda in ritualistica memoriei. Dar tocmai in ocazionale care aici nu-s putine se vede mai clar acest proiect de a nota epifania metafizicelor in real si de a scoate din acest eveniment „realitatea adevarata a himericelor.,,nimic/nu e mai real ca imaginea mea din locul in care/nu am fost niciodata. Poemele marcheaza insa acum cu predilectie locurile in care Gellu a fost si intilnirile avute acolo, deopotriva cu prieteni plecati sau inca nu, oscilind intre doliu si lauda. Sau intre lauda si diatriba cind vine vorba de starea poeziei de azi, pe care unii o terfelesc. Asta pentru Gellu e un afront si o durere personala, caci pentru el poezia e o miza existentiala: „te sufoci daca nu scrii macar un poem pentru a exorciza rautatea zilei si a lumii. Schita confesiva e inclinata si ea elegiac, hranita cum e cu singuratate si cu amaraciunea marginalului, a celui ce duce „traiul amar al celui nascut si crescut la marginea tarii in care nu mai contezi decat pentru a pregati tava/ pe care sa le-o pui in fata oaspetilor. - Al. Cistelecan \n Resemnat sa vietuiasca printre atatea cohorte de poeti vii sau disparuti, autentici sau pārāti, incepatori sau avansati, plini de premii sau cu tasca goala, inchinatori la Dumnezeu sau apostati, stiutori ai tuturor trucurilor acestei arte care nu mai foloseste nimanui la nimic sau genuini, bautori fruntasi sau abstinenti, imbatraniti frumos sau plini de betesuguri, obisnuit sa pregateasca tava pe care sa le-o puna in fata oaspetilor vesnic cartitori,
Gellu Dorian continua sa scrie poezie chiar daca se simte coplesit de agresivitatea celor ce se burica, setosi de glorie, chiar daca traieste cu teama-marturisita de a nu fi citit de nimeni in veci, necum de a incapea pe vreuna din listele care conteaza, cica, dar cautand sa umple golurile cascate intre semeni in lumea aceasta in care totul e de vanzare sau sa castige starea de imponderabilitate, detasarea care sa faca posibila desprinderea de toti si de toate ca de greul pamantului... \n Siluita, hartuita, batjocorita de tot felul de ipochimeni care se cred mari, formidabili, fara pereche, care cred ca lumea incepe si se sfarseste cu ei, ba chiar batuta la fund si trimisa la plimbare de altii cei mai multi care nu sunt altceva vai! decat niste fantomatice siluete virtuale, Poezia are in Gellu Dorian un aparator in stare sa o scape de paraziti, de bube, de inchipuiti si de idoli falsi, dar, mai presus de orice, un cultivator al ei ars de un foc launtric fara cenusa si inzestrat cu putere imaginatorie si energie vizionara. -
Mircea Petean
