Cartea noastra e despre Strajerii Cataratori, un neam de luptatori curajosi, care, cu multi ani inainte sa se nasca strabunii nostri, locuiau in inima padurilor din Armandia. In acele vremuri indepartate, padurile erau fara inceput si fara capat, neatinse de piciorul si securea oamenilor. Stejarii din codri erau falnici si vigurosi, iar trunchiurile lor abia de puteau fi cuprinse de zece oameni. Crengile stejarilor erau cat trunchiurile copacilor mari din zilele noastre! Iar radacinile aratau ca niste serpi uriasi incolaciti intre bolovani si pietre. Unele radacini erau bagate in adancurile pamantului, altele se intindeau pe suprafata lui, impletindu-se si amestecandu-se cu radacinile copacilor vecini, in asa fel incat era greu sa-ti dai seama carui copac ii apartin. Copacii din codru erau imbracati cu liane. Ramurile lianelor cresteau lipite de trunchiuri sau atarnau peste crengi ca niste mantale uriase pentru gigantii verzi. Atat de batrani erau stejarii din poveste! Nimeni nu putea fi mai batran decat ei, doar cerul si pamantul erau mai stravechi decat padurile din povestea noastra. In timpurile acelea indepartate, strajerii locuiau pe muntele Stancenar, situat in partea de miazazi a regatului Armandia. Muntele era izolat de restul regatului datorita reliefului sau stancos si anevoios de urcat. Ca sa ajungi in Straja, trebuia sa strabati una dintre cele trei trecatori aflate la hotarele de jos ale muntelui sau sa urci cele zece praguri ale Cascadelor, care nu erau usor de urcat. Chiar si asa, numarul celor care reuseau sa ajunga in asezarea strajerilor era mic de tot, deoarece era aproape cu neputinta sa strabati padurile lor neumblate fara calauza, fara indrumatori incercati. Multi straini care s-au aventurat pe meleagurile cataratorilor au pierit. Nimeni n-a mai auzit de cei rataciti in padurile strajerilor. Atat de greu si anevoios era drumul spre asezarea lor! Nascuti si crescuti in inima unor paduri fara capat, strajerii erau obisnuiti din timpuri stravechi sa-si invete copiii sa se catere prin copaci inainte sa mearga pe jos. Razboinicii din neamul strajerilor zburau printre copaci ca si cum ar avea aripi. Bratele si picioarele lor erau vanjoase si pline de muschi. Iar sufletele... Sufletele erau libere, pline de curaj si barbatie. Curajul si iscusinta lor contribuiau mult la aceasta stare de spirit. Fiind un neam de razboinici, strajerii nu se fereau de greutati. Dimpotriva, greutatile ii faceau mai indrazneti, mai puternici, mai semeti. Strajerii erau un neam neclintit si cu multa tarie sufleteasca. Calitatile lor de cataratori iscusiti i-au ajutat sa iasa invingatori din toate luptele pe care le-au purtat de-a lungul veacurilor. Atat de neinfricati si cutezatori erau strajerii din Straja! Pe timpul strajerilor, in Armandia s-au intamplat mai multe lucruri stranii si misterioase pentru oamenii din regat. Padurile de-atunci isi deschideau si isi inchideau hotarele, copacii vorbeau intre ei, animalele stateau la sfat, oamenii isi construiau casele in copaci, iar vrajitorii puneau la cale razboaie, nazuind sa stapaneasca peste oameni. Si tot pe timpul strajerilor, in regat se raspandira zvonuri despre intamplari ciudate, de-a dreptul miraculoase pentru vremurile de-atunci. Oamenii vorbeau intre ei despre doua taramuri ascunse, doua lumi, pe cat de asemanatoare, pe-atat de diferite. Taramurile puteau fi vazute doar in preajma apelor, iar drumul dintre ele era ascuns de ochii muritorilor simpli. Doar cei Alesi puteau calatori intre lumi. Insa numarul Alesilor era foarte mic. Atat de multe miracole nemaipomenite se intamplara pe timpul strajerilor! Doar in basme le mai puteai intalni! Anii s-au scurs... Zvonurile s-au transformat in legende. Strajerii au disparut odata cu padurile vechi. Nimeni n-a mai pomenit despre ei de veacuri. Pana astazi... cand s-a izvodit povestea noastra... - Veronica Vacaras O atmosfera misterioasa, evocatoare si cu un aer fantastic se instaleaza de la debutul acestei
carti, o atmosfera de natura sa intrige, dar si sa atraga, deopotriva, ceea ce deja dovedeste stiinta alcatuirii unei scrieri de care ne convinge a fi stapana autoarea, Veronica Vacaras. Autoarea de fata este o curajoasa care abordeaza un gen vecin, pornit din povestea acestui tinut numit Armandia, in care personajele principale sunt vitejii cataratori. Dar de ce ne-am mira noi, neamul care aproape ca am pornit in literatura cu Harap Alb cautand salate in Gradina Ursului, insotit de Flamanzila, Setila si Ochila… Basmul e intaia proba a incercarii cititorului in treburile fantasticului, ale imaginatiei debordate si ale intelepciunii presarate intre randuri! Si daca ar fi sa ne apropiem temporal de pragurile pe care noi insine le trecem, sa-l amintim pe Victor Eftimiu! Peste dezamagirea partialului esec din tinerete, cand isi incercase norocul in mediul parizian, Victor Eftimiu si-a dobandit imensul succes la publicul romanesc. Acestuia, reinvierea basmului romanesc in piese de teatru i-a placut asa mult, incat salile erau pline, mai ales de tineri! Esenta basmului demonstra ca are puterea de a rezista timpului. Veronica Vacaras este o scriitoare indrazneata, de tenacitate narativa deosebita, despre a carei cariera nu stiu absolut nimic. De la o autoare indrazneata - care arunca un ochi in trecut pentru a sti si a cuteza sa rupa tiparele, sa surprinda si, pana la urma, sa ne invete, cu subtilitate de psiholog si cu inima de femeie - si o editoare dispusa sa mearga pe cai mai putin batatorite si sa se entuziasmeze in fata unui manuscris, de acolo porneste aceasta carte pe care o tineti in fata dumneavoastra, mari si mici, tineri si intelepti, iar eu va spun doar ca merita sa o cititi. Nu veti fi dezamagiti! - Cleopatra Lorintiu