• Castigatoarea Premiului 1 la sectiunea Proza. Concursul National „Reteaua Literara” 2026 \n \n E fascinant modul cum reuseste
Laura Stanciu, din cateva cuvinte, sa creeze atmosfera, sa ia delicat cititorul de mana, sa-l conduca in universul proaspat modelat, construit pe teme inconfortabile, pe care autoarea le imblanzeste cu naturalete. Sunt teme de care multi se sperie ori pe care le ocolesc. Moartea sub orice forma, fizica, relationala, emotionala, a devenit
nomina odiosa in goana noastra dupa cat mai multa poleiala data fiecarei secunde.
Laura Stanciu nu se fereste de acest teritoriu si gestioneaza, pe spatii extrem de mici, un echilibru perfect intre fragilitate si forta, in care dramele ori sperantele personajelor sunt consumate pe tonalitati diferite, intr-o tensiune atent controlata. „Zi-mi numele si voi trai”, sta scris in Cartea egipteana a mortilor. Laura Stanciu le-a spus pe nume si le-a oferit ceea ce putini autori reusesc: o viata demna de literatura. - Cezar Amariei Moartea sperie intrucat este singura dintre realitati pe care nu o putem experimenta repetat. Cel putin nu in nume propriu. Spre teritoriile ei privim doar prin sfarsiturile celorlalti. Si prin felul in care literatura ni le asaza sub ochi. Decupajele propuse de Laura Stanciu in acest volum de proze scurte infatiseaza cu tandrete, ironie, umor negru si un strop de cruzime chipurile trecerii, conditia noastra de fiinte liminare, situate pe granita imperceptibila dintre un aici si un dincolo. Dar miza nu e niciodata doar deznodamantul in sine, mai mult sau mai putin neasteptat, ci si lumina unei intregi vieti filtrata printr-un ochi de fereastra. Cu precizia unui portretist deprins sa aseze pe panza esentialul, scriitoarea creioneaza figuri si gesturi, situatii-limita, si, din cateva tuse, curgerea lina sau involburata a unor destine in filigran. Privita dinspre moarte, existenta isi dezvaluie altfel sensurile. Iar una dintre calitatile acestor proze rezida tocmai in firescul cu care moartea este lasata sa se plimbe nestingherita prin blocuri, apartamente, spitale si morgi, devenind un soi de dublu al celui pe care urmeaza sa-l imbratiseze intr-un ultim tangou. Episoadele din cele doua parti ale volumului ar putea fi citite ca scenele inlantuite ale unui medieval dans macabru, caruia nimeni nu i se poate sustrage. Insa ceea ce ramane, in cele din urma, in ochiul cititorului este, paradoxal, viata. - Cristina Bogdan Efemeritatea, fragilitatea umana in traiectoria destinului, esenta vietii surprinsa in gesturi marunte, in mundan, in rama domestica a fiecarei zile, traverseaza prozele semnate de Laura Stanciu in acest volum de debut. Ceea ce cred ca imbraca cel mai bine tema mortii, greu de manuit, dar iscusit pusa in pagina de autoare, este stilul de cele mai multe ori transant, direct, despuiat de ornamente inutile. Totodata, in acest stil isi gasesc loc umorul si ironia, care au efectul de a domoli iminenta sau apasarea finalului, de orice natura ar fi el - al unei etape, al unei povesti de iubire sau al unei iluzii. -
Andra Samson
