Ultimul Blues - Moshe B. Itzhaki

Prietenia, care este mai pura decat dragostea, pentru ca nu are legatura cu trupul, este un sentiment caruia poetii lumii, incepand cu Homer, i-au dedicat nenumarate, tulburatoare imnuri, printre care se as aza firesc, vibrand de durere, acest Ultim Blues scris de Moshe Itzhaki, tradus de Paul Farkas si inchinat lui Radu Tuculescu, prietenul lor plecat dintre noi. Extraordinarul portret pe care sensibilitatea acuta a poetului israelian i-l face scriitorului roman devine un imn al prieteniei de dincolo de frontiere, religii, istorii, al prieteniei adanci a carei rascolitoare definitie poate fi doar poezia. - Ana Blandiana Exista doua tipuri de prieteni apropiati inimii noastre. Mai intai, sunt cei din copilarie, care ne insotesc chiar din zorii vietii, vreme de zeci de ani, pana cand unul ne paraseste prematur, intotdeauna. Pe de alta parte, sunt prietenii adevarati pe care‑i intalnim mai tarziu, oameni care devin parte integranta din biografia noastra. O astfel de prietenie, asemenea unei minuni, s‑a creat intre scriitorul si dramaturgul Radu Tuculescu si poetul Moshe B. Itzhaki. Legatura s‑a creat prin intermediul literaturii, dar si prin pasiunea lor comuna pentru teatru: Tuculescu in rol de dramaturg si regizor, iar Itzhaki ca un talentat actor. Pe parcursul anilor, relatia lor a fost o simbioza intre doi creatori de literatura, ambii fiind mari iubitori de viata, debordand de vitalitate, receptivitate si curiozitate. Aceste legaturi s‑au consolidat odata cu vizitele lui Tuculescu in Israel, unde s‑a intalnit cu publicul cititor familiarizat cu opera sa prin traducerile in ebraica semnate de Moshe B. Itzhaki si Paul Farkas, acesta din urma fiind deja prietenul lui Radu inca din anii 1960. Pe de alta parte, vizitele lui Itzhaki si Farkas in Romania si Elvetia erau destinate adancirii legaturilor literare, incluzand si participari la festivaluri, lansari de carti si nenumarate calatorii. Baselul, in special, functiona ca un magnet al inspiratiei literare si culturale fara sfarsit. Excursiile lor prin Cluj, Maramures si Basel au fost adevarate cautari de personaje si povestiri, fara a renunta la momentele relaxante din cafenele si puburile elvetiene. O viata spirituala si literara alaturi de una reala! Iata sincerele regrete si durerea pe care le‑a simtit Itzhaki odata cu trecerea in nefiinta a bunului sau prieten. Ani de prietenie ce se sfarsesc cu o mare durere, care lasa in urma un abis de dor pentru momentele si pentru timpul petrecut impreuna, al creatiei, prieteniei si dragostei umane. Proiecte comune intrerupte brusc, opere care mai puteau fi scrise si traduse. Itzhaki a decis sa‑si elogieze prietenul printr‑o serie de poezii deosebit de emotionante, care exprima, in esenta, regretul si dorul lui. Elegiile de fata se inscriu in traditia psalmilor de lauda si de elogiere, iar blues‑ul apartine traditiei lamentarii din secolul XX. (...) Prin prezentul volum, desi plin de durere, poetul reuseste sa reinvie momente rare dintre parteneri in sfera literaturii si in afara ei. Este o carte rara, plina de dragoste pura, una care reuseste sa invinga moartea prin intermediul cuvintelor. - Rafi Weichert