Neuromania. Adevar si fals despre creier - Albert Moukheiber

Fericirea, emotiile, dependentele, fricile, credintele, performantele, capacitatea sau incapacitatea noastra de a ne schimba sunt doar efectul interactiunilor dintre neuronii nostri? In zilele noastre, totul sau aproape totul pare sa-si gaseasca explicatia in creier, neurostiintele si stiintele cognitive captand interesul publicului larg. Pe baza experientei sale de cercetator in domeniul neurostiintelor, autorul se intreaba daca nu cumva proliferarea discursurilor despre creier, aceasta neuromanie pe care o intalnim in prezent, se face cu pretul unor simplificari, aproximari sau chiar neadevaruri. Raspunsul il gasim in aceasta carte, al carei scop este acela de a le da cuvantul oamenilor de stiinta si de a face accesibile lucrarile lor, cu limitele si precautiile aferente, pentru a nu mai fi condamnati la discursuri caricaturale care instrumentalizeaza cercetarile despre creier din motive ideologice sau comerciale, oferind cititorului acces la ce spun cu adevarat neurostiintele si stiintele cognitive, si nu doar la ce se presupune ca ar spune. Albert Moukheiber este doctor in neurostiinte si psiholog clinician. A scris lucrari despre timiditate, anxietatea sociala, opinii si perceptii, abordate din perspectiva neurostiintelor. Imaginati-va o persoana care lucreaza unsprezece ore pe zi pentru un patron abuziv si lipsit de consideratie, care nu mai are viata sociala si care petrece prea putin timp cu copiii sai. Aceasta persoana ajunge sa dezvolte o tulburare depresiva majora. Aceasta este, evident, rezultatul unor dezorganizari la nivelurile macro si mezo. Ar fi absurd sa pretindem ca asta provine dintr-o dereglare electrica neuronala care ar trebui corectata. Depresia sa face parte la fel de mult din creierul sefului sau cat si din al sau, dar consecintele pentru fiecare nu sunt aceleasi. Modurile si ritmurile noastre de viata cauzeaza o problema si, in loc sa ne confruntam cu aceasta, ne concentram asupra individului, asupra creierului sau. Abordarea ramane individuala. Totusi, aceste mecanisme de retroactiune circulara pot si ar trebui sa fie luate in considerare in terapie. - Albert Moukheiber Presupusa noastra dependenta de ecrane a devenit un subiect si chiar o problema sociala urgenta de abordat. Se vorbeste despre dependenta ca si cum ecranele ar fi devenit un nou drog. O logica similara se joaca aici: legatura intre dopamina si placere o reflecta pe cea stabilita intre anumite circuite dopaminergice si dependenta. Intr-adevar, anumite substante adictive, cum ar fi opiaceele, nicotina, etanolul sau amfetaminele, provoaca o suprastimulare a unor retele dopaminergice. Nu era nevoie de mai mult pentru ca unii sa stabileasca o legatura intre droguri, placere, dopamina si dependenta si sa o extinda la relatiile noastre cu ecranele. Chiar si OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) a contribuit la generalizarea acestei idei. Totusi, mai multe studii au pus sub semnul intrebarii un astfel de rationament simplist. - Albert Moukheiber \n \n Traducere din limba franceza de Alina Popescu.