Atenuarea cuantumului cautiunii sau, dupa caz, suprimarea obligatiei de consemnare a cautiunii aferente cererilor de suspendare (provizorie) a executarii silite - Liviu-Alexandru Viorel

Gestionarea cererilor de ajutor public judiciar cu privire la plata cautiunilor avand un cuantum excesiv sub aspectul admisibilitatii si, consecutiv, daca este cazul, al temeiniciei a reprezentat si continua sa reprezinte o problema controversata in practica, cu o regularitate deosebita in jurisprudenta instantelor de judecata nationale, cu o raspandire geografica generoasa in sanul instantelor si cu o vandabilitate constant ridicata. Ambiguitatile reglementarii interne, competenta materiala limitata a instantelor de judecata de a solutiona cereri de ajutor public judiciar ori, dupa caz, de acordare a facilitatilor la plata cautiunilor, insotite, daca este cazul, de cererea corespunzatoare de reexaminare, si lipsa unui filtru judiciar ierarhic superior au creat premisele arbitrariului si neuniformitatii in interpretare. Intr-un climat mult prea putin favorabil ideii de flexibilitate, reflexul cotidian al unui numar reprezentativ de juristi al imbratisarii tezei respingerii ca inadmisibile a cererilor de ajutor public judiciar cu privire la plata cautiunii reflecta o doza (considerabil) redusa de acceptabilitate a tezei admisibilitatii unor astfel de cereri - chiar si subsecvent momentului pronuntarii deciziei in cauza S.C. Eco Invest SRL si Ilie Bolmadar c. Romaniei - si pune inevitabil reflectorul pe fragilitatea dreptului de acces la o instanta al eventualului constituent al cautiunii. Gravitand in jurul a trei sintagme-cheie - ajutorul public judiciar, accesul la o instanta si, respectiv, cautiunile judiciare –, lucrarea analizeaza masura in care solutia de admisibilitate si, consecutiv, de examinare pe fond a cererilor de ajutor public judiciar si, dupa caz, de acordare a facilitatilor la plata cautiunii - ca unica posibila garantie procedurala (remediu) de drept intern - poate reprezenta, cu adevarat, o solutie disponibila, salvatoare (si nu doar paliativa) pentru eventualul constituent al cautiunii, asigurand, cel putin intr-o prima etapa, triumful dreptului de acces la o instanta, prin efectul unui compromis necesar intre cele doua drepturi ale raportului juridic executional aflate la confluenta, sau, dimpotriva, reprezinta un mecanism ineficient in plan intern.