Memorii pentru cei de maine, Amintiri din vremea celor de ieri 1918 (vol. 3)

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre. Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate -- de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste -- ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfiala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva. Constantin Argetoianu (1871-1955) a fost un om politic roman, care a detinut functia de cel de-al 41-lea presedinte al Consiliului de Ministri al Romaniei (intre 28 septembrie 1939 si 23 noiembrie 1939). Unic descendent al unei familii boieresti instarite din Oltenia, Argetoianu a dobandit o licenta in drept si un doctorat in medicina la Paris, insa a urmat o cariera in diplomatie, unde a activat pana in 1913, cand a intrat in politica. S-a alaturat initial Partidului Conservator, insa a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, detinand portofoliul ministerial in diferite guverne. Argetoianu a fost ales cu putine intreruperi in Parlament, detinand presedintia Senatului intre 1938 si 1939. Intemeietor alaturi de Alexandru Averescu al Ligii Poporului, i-a revenit ca ministru de justitie in Guvernul Averescu sarcina ingrata de a reprezenta Romania la Tratativele de pace de la Buftea cu Puterile Centrale si de-a semna Tratatul preliminar de pace (1918). In 1920, a fost confruntat din pozitia de ministru de interne cu prima greva generala din istoria Romaniei si cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului. In anul urmator Argetoianu a declansat represaliile impotriva Partidului Socialist Roman.